vineri, 18 noiembrie 2011

Religie/Superstitie

Ajutati-ma sa inteleg: care-i diferenta intre un om care crede ca daca ii pune cineva oase de pisica sub chiuveta nu se va mai casatori niciodata, si un om care crede ca daca minte sau fura, dupa moarte il va judeca un mosuletz cu barba care traieste in ceruri, si isi va petrece o vesnicie intr-un taram ipotetic, unde va suferi infinit?

Adica, la modul pragmatic, absolut, care-i diferenta?

In ambele cazuri relatia cauza efect se bazeaza pe niste credinte rezultate din ceva fara dovezi, pur si simplu o convingere personala.
In ambele cazuri este implicata o forta superioara, fantastica si inchipuita (ba chiar sunt mai multi cei care afirma ca au vazut spirite decat pe Dumnezeu), care poate si stie sa ne inluenteze destinul.
In ambele cazuri medierea cu lumea reala se face de catre un om, intermediar, pe care trebuie sa-l platesti ca sa te puna in legatura.
In ambele cazuri exista "politistul bun si politistul rau".

Deci?
Ideea mi-a venit de la un articol pe care l-am citit recent, despre occidentalii care fac mishto de romani, ca inca mai cred in vrajitoare si traiesc in Evul Mediu.
Sa ma scuze cei religiosi, sau cu credinta in vrajitoare, nu vreau sa atac niciuna dintre convingeri, eu vreau doar sa stiu: care-i diferenta?

Cu ce sunt mai inteligenti, mai culti sau superiori occidentalii care merg cu sfintenie (sic!) la biserica, au cruci si-n toaletele publice si simt nevoia de calugari si preoti si in parcuri?
Doar pentru ca asta cu vrajitoarele era la moda la ei pe vremea cruciadelor? Ca au schimbat o superstitia pe alta, fix cu aceleasi principii, dar cu alte personaje?

Nu vreau sa starnesc o polemica exista/nu exista Dumnezeu. Vreau doar sa inteleg:
care-i diferenta intre religie si superstitie, la modul pragmatic si absolut?

sâmbătă, 30 octombrie 2010

M-a tras corentu'

Sunt sigura ca toti ati fost terorizati macar o data in viata de cineva care urla :
"Inchide fereastra aia, nu vezi ce curent e?"

Pe mine m-a siderat dintotdeauna fobia asta de aer. Si m-a descumpanit de-a dreptul dupa ce am studiat 6 ani medicina. 6 ani in care am auzit aceeasi replica de la colegi medicinisti.

M-a invatat tatal meu cand eram mica sa vad logica in orice. Prof' de mate', o sa ziceti, normal... Si totusi, nu asta ne deosebeste de parameci? Ca gasim logica in lucruri?

Si-acu' vin si eu si intreb ca lamaia-n martini...si totusi...de unde pana unde? De unde pana unde diferenta de presiune si temperatura (infima) poate fi responsabila de boli pe care medicina le-a dibuit ca fiind cauzate de vietati relativ complexe?

Dragi propovaduitori ai curentului "m-a tras curentu'", va credeti Dumnezei? Va credeti capabili sa sintetizati creaturi vii? Sau credeti ca "curentul" este suflarea divina care da viata bacteriilor si virusurilor "la fata locului"?

Pe mine nu m-a tras niciodata curentu'. M-a impins de cateva ori, e just, dar era curent electric, si asta are o explicatie logica.

Merg cu geamurile deschise la masina si iarna si vara, plec cu parul ud de acasa si iarna si vara, si merg cu geamul deschis ca se usuca mai repede. Si chiar daca mi s-a intamplat sa ajung cu parul inghetat (la propriu) la destinatie, nu am racit niciodata (pana in toamna asta cand am facut o laringita nasoala, dar CULMEA!, chiar nu am stat in "corent" cand am facut-o).

Si revin: stiati ca aerul conditionat nu baga aer dinafara, ci recicleaza aerul dinauntrul incaperii? Pai de aia va imbolnaviti, ca stati ca berbecii intr-o incapere neaerisita! Deschide unu' geamu' cand atmosfera devine irespirabila si colcaind de germeni, vine putin aer, urla o "sensibila" ca o trage curentu', ala saracu' se conformeaza si inchide fereastra, apoi toata lumea se imbolnaveste de legionella de la aerul conditionat si ghici de ce?

"E numa vina ta, ba, cu aeru' tau curat. Uite, ne-a tras corentu' pe toti!"

marți, 21 septembrie 2010

La Varica Naturista - cum sa iti distrugi complet si iremediabil picioarele

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am un grad mic de insuficienta venoasa. Adica mi se umfla picioarele, ceea ce dupa canoanele clasificarilor meticuloase si intortocheate din carti de medicina, e mai grav decat varicele pe care inca nu le am, dar muncesc din greu sa le produc. Ca finca nu-i frumos sa sari etape.

Asa ca am dat un sarci pe goagal sa vad cum sta treaba cu naturismul la varice.

Ian fiti atenti aicea:

http://www.terapii-naturiste.com/remedii_naturiste/varice.htm

Dupa cum v-am obisnuit, luam cu copii peist toata treaba si disecam (va avertizez, nu va fi deloc dragut):

Tratamentul varicelor

* Dilatarea permanenta si patologica a venelor se datoreaza pierderii tonicitatii peretilor.

Vedeti geniul din aceasta fraza? Va gadila usor in spatele mintii o senzatie de expectativa?
Oh, da! Oricum, fiindca e blogul meu, trebuie s-o expun pe sleau: da, tovarasi, daca nu ati banuit in vecii vietii voastre, varicele se datoreaza deficientei de constructie a peretilor imobilului in care locuiti! (sau a celor din jur, nu spune)Pe masura ce peretii se inmoaie, se flescaiesc sub trecerea vremii, apar oportunistele varice. Le declaram razboi!


Varicele apar intre 20-40 ani, fiind mai frecvente la femei.
Daca ati trecut de 40 de ani, sunteti salvati! Nimic in lume, sau dincolo de ea, nu va mai face ca peretii casei voastre sa se tufleasca!
(Ca sa desfiintam mitul, varicele apar mai frecvent la barbati, doar ca mai tarziu, si oricum, cel mai frecvent apar dupa 40 de ani).

Se recomanda ceaiuri, comprese, apiterapie, gimnastica medicala si tratament fizio-balnear.

Sa nu cumva sa mergeti la medic, ca toti sunt niste profitori nenorociti, care nu vor decat sa va trateze si sa va faca bine! Mama lor de nenorociti scoliti cate 10-12 ani pe banii statului! Huo!


Un prim remediu sint frunzele de varza, care, aplicate pe varice, au actiune decongestionanta.

In plus, jur pe rosu, sunt un excelent mediu de cultura pentru bacterii, prin putrefactie elimina niste compusi sulfurosi cu un miros absolut demential, si, pe deasupra sunt si comestibile. Exista zvonuri cum ca s-ar face sarmale si tocanita cu rata din leguma asta miraculoasa.

Ca sa piperez povestirea, in timpul unui anumit stagiu, nu mai tiu minte care, am vazut o tanti care a venit la urgenta cu ulcer varicos suprainfectat, tratat cu frunze de varza, pentru ca asa stia ea sa aiba grija de ulcer, ca e "naturist". I s-a amputat gamba. Da, din cauza verzei.


Mai sint indicate si in senzatiile de "gambe grele". Se aplica 2-3 straturi de frunze proaspete, usor zdrobite, care se tin sub comprese toata noaptea. Se leaga fara a se stringe prea tare.

Dragi cititori: daca aveti insuficienta venoasa cronica (IVC), sau sunteti mai plinuti, sau sunteti ocnasi, cateva straturi de frunze de varza vor rezolva in mod categoric problema: exista pe pielea gambelor un receptor pentru varza, care se activeaza noaptea. Acesta deschide larg un canal catre exterior la simtul mirosului apetisant, si pe acolo iese transsudatul, fapt ce, se stie, duce la desumflarea gambelor. Clinostatismul (intinsul pe spate)din timpul somnului nu are nicio legatura cu desumflarea. Ba, mai mult, daca legati bine cu sfoara varza, s-ar putea chiar sa nu mai fie nevoie de a doua cura. Nu va speriati de culoarea negricioasa a tegumentelor de a doua zi, e normala. E de la varza.

* Argila este un alt remediu impotriva varicelor. Amestecata cu apa pina se obtine o pasta moale, se aplica pe partile bolnave unde se tine 3 ore. Se indeparteaza daca apare senzatia de frig sau durere.

Partile bolnave, daca nu stiti, va spun eu, sunt valvele venoase, care se inflameaza, si in timp devin incontinente,
Asadar, despicati usor vena pe lung, cautati valva bolnava, si aplicati magiunul de argila. Daca apare senzatia de frig, nu e semn ca e ceva in neregula cu tratamentul, doar e naturist, ci semn ca argila asta chiar face ceva.

Foarte eficient este si otetul de mere. Acesta se aplica seara si dimineata pe zona varicoasa. Se maseaza usor cu palma, de la genunchi pina la degetul mare de la picior. Intern, se iau cite doua lingurite de otet de mere intr-un pahar cu apa.


Acum ca v-ati convins de utilitatea verzei si a argilei, va oferim o variatie binemeritata: otetul de mere. Musai de mere. Restul felurilor de otet nu contin acelasi acid acetic, ci o variatie mutanta care poate fi daunatoare.
Cum procedati: turnati zama in palma, si aplicati la genunchi. Apoi coborati usor spre degete, contra sensului normal de curgere al sangelui in vene, asigurandu-va ca agresati cat mai eficient ce-a mai ramas din bietele valve.
Apoi ingurgitati cu nadejde un pahar cu apa in care ati adaugat in prealabil doua lingurite. Dar sa fie ligurite de otet de mere (sunt niste ligurite speciale, care vin la pachet cu sticla de otet de mere). Daca nu puteti sa le mestecati, folositi blenderul.

* Un tratament excelent pentru varice este urmatorul decoct: frunze si fructe de paducel, frunze si fructe de afin, frunze de urzica, papadie, scoarta de salcie, flori de sulfina si talpa gistei. Din acest ceai se beau 1-2 litri pe zi.

Sincer, mie mi s-a luat sa citesc reteta mareata, daramite daca ar fi sa ma apuc sa prepar zama...

Si-acu o sa va surprind, dar o sa fiu de acord (in principiu) cu aceste ingrediente.

Aparent, zama nu e chiar ilogica, sa-i dam cezarului ce-i al cezarului.

Sa le luam pe rand:

Incep cu paducelul, cu care nu pot sa am nimic decat ca nu exista nicio afirmatie in vreo carte serioasa cum ca ar face bine la circulatie. Just, contine niste flavonoide, dar fara nicio dovada ca ar fi alea bune. Dar cica se face un gem excelent din el. Deoarece in ultima vreme aparent am dezvoltat o fixatie pentru gem, magiun, si alte dulceturi, clar voi reveni. Comentariul acesta este valabil si pentru afin, nu are sens sa ma repet.

De urzica am discutat pe larg intr-un capitol anterior, nu va mai plictisesc. Usor efect antiagregant, are sens.

Papadia. Frunzele fac o salata apreciata de unii, e just, dar sunt lipsite de valoare medicala. Daca autorul articolului specifica ceva de radacini, se scotea. Radacinile au un efect diuretic, desi nu am gasit niciun studiu, dar ma bazez pe faptul ca in Canada radacinile de papadie sunt inregistrate ca medicament diuretic. (Exagerare, dupa parerea mea).

Eh, si acu vine artileria grea: sulfina. Singurul ingredient activ notabil al sulfinei este dicumarolul, care apare numai in planta umeda (deci da, decoctul e indicat), si care este un anticoagulant. Unul atat de acut, incat planta este folosita la sinteza pesticidelor (hemoragie interna, si gata sobolanu'!).

Dar de-aici s-a prostit:

Talpa gastei - contine leonurina, un alcaloid care are efect vasodilatator si relaxant pe musculatura neteda. Ultimul lucru pe care vrei sa-l faci unuia care nu prea mai are valve e sa-i cresti cantitea de sange din periferie: coloana mai grea, presiune mai mare pe valve, hopa distructia valvulara!

Scoarta de salcie...mamuca! Alo! S-a inventat Aspirina! Tot din coaja de salcie e, dar concentrata si acetilata, ca sa nu iasa prin perete stomacului in instantul moment al ingurgitarii!

Am scris mai sus "de acord (in principiu)".

Pai de ce? Pai ca finca de-aia: toate ingredientele astea se gasesc in cantitati infime in plantele respective. Si mai fac si 2 litri de ceai din ele. Dupa ce le-am rupt, uscat, faramitat, etc. Revenind a obsesia cu magiunul: cred ca nici daca faceti gem din ele nu veti obtine vreun efect notabil. Ca sa nu mai vorbim de gust...grrrrrrrrrrr!

Apiterapia recomanda un preparat din 600 ml suc de ceapa rosie plus 300 grame miere de salcim. Se stoarce ceapa maruntita si se strecoara prin tifon. Se adauga mierea si se amesteca bine. Se pastreaza la frigider. Se iau cite 50 grame, inainte sau dupa mesele principale, timp de o luna. Dupa o pauza de o luna, tratamentul se poate repeta, pina la disparitia varicelor.

Aceste cuvinte ne doare. Unu, ca nu pot sa-mi imaginez ce gust oribil ar trebui sa aiba tocatura de ceapa in miere, si doi, fiindca varicele nu dispar. Niciodata.
Exista un singur remediu pentru ele: zeama de cutit. Si ca sa vezi, e naturist!


* Nu uitati de regimul alimentar. Beti multe sucuri, in special de lamiie, luati laxative usoare si consumati cit mai multe legume si fructe.


Urasc ca tre' sa-ti desumflu balonul, domnu naturist, dar astea sunt pentru hemoroizi, ai incurcat copii-peistu'. La varice s-ar putea sa faca rau, prin presarea iliacelor pe timpul sederii (frecvente) pe tron.


Comprese cât mai fierbinti, puse pe locul bolnav, cu untdelemn de masline sau dovleac.


Haoliu, maica, dar esti pornit sa-i omori pe bietii oameni. Pai, cum spuneam mai sus, daca vrei sa-i distrugi si ce-a mai ramas din bietele valve, fa-i vasodilatatie locala. Adicatalea, pune-i comprese fierbinti!

Ulcerul varicos :

se spala bine piciorul cu apa calda si sapun, dupa care se sterge cu un tampon de vata îmbibat cu spirt medicinal. În jurul ranii se unge piciorul cu �triamcinolon� unguient care sa aiba pe cutie dunga rosie [nu verde sau neagra]. Pe rana se prepara �cloranfenicon� pudra [care se scoate din capsule, nu solutie lichida, din sticlute]. Se leaga piciorul si se tine legat timp de doua zile, apoi se repeta operatia de mai sus, pâna ce se închide rana. Î n timpul tratamentului si dupa, piciorul trebuie ferit de efort mare. Tratamentul nu da rezultat la diabetici.


Pasajul asta e delicios. Descrierea medicatiei, de la poceala denumirii, pana la "unguient" e absolut silibilanta.
Nu mai comentez actiunea nefasta pe care o are alcoolul pe ulcerul trofic. Va sigur doar ca e absolut neindicat.

Concretizand: Or fi balariile alea teoretic cu o aroma de efect pozitiv, dar manvrele pe care le indica nenea au un efect absolut nefast. Sigur si imediat.

Bai frate, cum de nu-i aresteaza nimeni pe astia?

joi, 16 septembrie 2010

Stiti sa respirati?

Nu? Stati fratilor, ca va salveaza naturistii si homeopatii si din acest impas.

Daca v-ati pierdut iPodul cu inregistrarea "inspira.........expira..........inspira......expira......", aveti 4 minute, cat rezista creierul fara oxigen, ca sa ajungeti la un computer conectat la internet si sa dati repede click pe linkul : http://www.medicina-naturista.ro/terapii-naturiste/remedii-naturiste/homeopatia-si-igiena.html

Homeopatia si igiena vietii – Stiti sa respirati?
de: Alina Popa | in: Remedii naturiste | 6 July 2010 | 0 Comentarii

Nici un homeopat nu poate sa ingrijeasca un pacient fara sa ia in calcul igiena vietii acestuia. Homeopatia este minunata, dar nu va avea niciodata un efect durabil, daca fumam, bem mult alcool si mancam la fast-food sau hrana industriala, daca ne petrecem intreaga viata in fata computerului sau televizorului, fara sa faci exercitii.


Eu m-as fi oprit dupa "efect". Adica: "Homeopatia este minunata, dar nu va avea niciodata un efect".
Pentru cine a citit si postul despre homeopatie, cred ca nu mai e necesar sa repet care-i povestea cu homeopatia. Pentru restul, puneti mana si cititi-l! As comenta dezacordurile, dar nu sunt in dispozitie pe moment.

Mintea poate totul, dar cum trupul trebuie sa dureze o viata....

Fatuca asta e o filosoafa innascuta. Nu stiu ce inseamna "mintea poate totul" (astept opinii) , dar aia cu trupul e profunda rau: pentru cei care nu stiau ca trupul dureaza pentru fiecare fix cat viata (+/- cat mai dureaza pana il papa viermii si restul) sunt sigura ca stirea reprezinta un soc major. Asadar, vietati din toate regnurile, aflati de la Alina ca trupul va va fi de folos numai cat traiti. Propun fabricarea de tricouri inscriptionate cu asta, pentru a nu uita niciodata!

...trebuie sa ii acordam respectul necesar unui vehicul care ne ajuta in evolutia noastra spirituala, asa cum ne dorim.
Haiti! Stati ca e groasa! Vehiculele ne ajuta in evolutia spirituala. Si ne mai si dorim asta. De fapt, nu inteleg ce ne dorim. Presupun ca evolutia spirituala.

Mai fatuca, evolutie spirituala ti-oi dori mata, ca nu ai trecut de stadiul de euglena la capitolul asta, pare-mi-se, dar cu noi ce ai?
In fine, deoarece nu prea inteleg eu ce vrea fata asta sa zica, sar peste felia asta de articol.


Iata care este primul lucru pe care ar trebui sa-l facem pentru acest vehicul terestru.

Invatati sa respirati


Aham. Dupa cum spuneam, euglena. Alo! Domnita! Noi respiram! Tu in ce papshoi ai dormit cand ti s-o format trunchiul cerebral?

Va rog sa remarcati descrierea trupului : "vehicul terestru". Phuah! Eu sunt pe spate! Nu mi-as fi imaginat ca un jeep, o trotineta si o roaba sunt cele mai apropiate rude ale trupului meu.

Iata cea mai buna modalitate de a ne antrena. Este cu mult mai important la femei sa invete sa respire, pentru ca, se pare, ca fata de barbati, ele respira foarte putin prin burta. Dar putin cate putin totul devine natural.

Fetelor, doamnelor... ce dreaq ati pazit pana acu? Pai ii lasam pe barbati sa ne-o ia inainte cu evolutia? Noroc cu Alina Popa, care ne informeaza atat de ceremonios ca barbatii respira si prin burta, ca altfel secretul ne-ar fi eludat inca niste secole! Pai, m-am documentat: Barbatii au dezvoltat de-a lungul eonilor inca o tzava, care se deschide in carina traheala direct, tzava care se deschide prin uraca fix in buric. De aceea nu suporta ei sa ii atingem la buric, ca sa nu aflam. Tot de aia au in permanenta scame in buric: isi astupa cu precautie acest nou si evoluat orificiu respirator suplimentar. Uneori uita sa il descopere inainte de a adormi, si efortul respirator creaza presiune suplimentara in palat. De aceea sforaie.


A. Intinsi pe spate, primul antrenament consta in a avea impresia ca respirati prin burta. Este o senzatie falsa, evident, dar ne permite sa umplem cu aer si partile inferioare ale plamanilor, parte care respira greu cand purtam pantaloni stransi sau curele. Umpleti “burtica” la inspiratie si goliti-o prin contractie la expiratie.


Atentie, asadar. Senzatia ca respirati prin burta e falsa, evident. Cu exceptia barbatilor, evident.
Aflam mai departe ca, daca purtati colanti, sau aveti curea la geanta, ceas, etc, partea de jos a plamanilor respira greu. Ca Darth Vader.
Concluzie 1: partea de jos a plamanilor, la femei, isi are originile orificiilor respiratorii in pielea de pe membrele inferioare.
HA! Mama voastra de cotzoharle de masculi, credeati ca numai voi mai respirati pe undeva? Noi respiram prin picioare, fraierilor! Fetelor, dezvoltati aceasta capacitate! Puteti impresiona multi barbati.
Concluzie 2: Cureaua de la geanta, ceas, sau unde s-o mai gasi ea, inhiba in mod natural deschiderea orificiilor respiratorii din picioare. Trebuie ca e vreun efect de gen kriptonita. Il vom numi "efectul pedoapneic".


B. Al doilea antrenament consta in a incerca sa respirati doar prin plexul solar. Simtim ca toate coastele se maresc in parti si ca evitam sa introducem aerul de jos in sus in plamani. Inspirati si expirati.

Hai ca mai vii de acasa. Asta e un antrenament mai fezabil. Pai da, ca plexul solar e suficient de aproape incat sa putem infige teava de la aspirator prin el direct la plamani. Asta are sens.
Atentie! Aceasta manevra provoaca instantaneu o forma extrem de agresiva de osteosarcom cu tropism pe substanta osoasa a coastelor, si veti simti cum vi se maresc coastele in lateral. Nu va speriati, e normal.
Acest proces are, de asemena, efect pedoapneic, de data aceasta controlat voluntar. E, de asemenea, perfect normal.
In final, in sfarsit o informatie care are sens: inspirati si expirati. Da, si iPodul meu tot asta spune, referitor la respiratie.

C. Al treilea exercitiu consta in a umple plamanii cu aer doar in partea de sus. La nevoie ridicati Umerii usor. Inspirati si expirati.

Asta e un pic mai complex: intai si intai trebuie sa gaurim plamanii in restul segmentelor, printr-un pneumotorax controlat. Astfel, vom goli restul plamanilor de aer. Apoi inspirati normal, si se vor umple doar in partea de sus. Daca nu ati reusit, inseamna ca n-ati gaurit suficient pleurele, asa ca ridicati usor umerii si mai incercati odata.


D. Odata cele 3 tipuri de respiratii bine invatate, este timpul sa le reunim intr-un singur exercitiu:

T1 – inspiram si umplem “burtica” numarand pana la 2.

T2 – continuam sa inspiram si sa umplem cu aer toracele numarand in continuare 3 si 4.

T3 – continuam inspiratia si umplem partea de sus a plamanilor si numaram 5 si 6.


Sumarizand: T1: inspirati si apoi mancati serios.
T2: continuati sa inspirati (sunt zvonuri cum ca ar fi util pentru supravietuire), dar apoi desavarsiti pneumotoraxul - adica umpleti toracele cu aer.
T3: inspiratia nu va va parasi, asa incat veti gasi o cale sa umpleti cumva partea de sus a plamanilor. Cu ceva. Avand inspiratie, posibilitatile sunt infinite.


Respectand acelasi ritm, ne pastram plamanii plini numarand de la 1 la 3, apoi dam afara aerul, golind mai intai partea de sus a plamanilor (1-2), apoi toracele (3-4), apoi “burtica” (5-6). Numaram de la 1 la 3 timpul in care plamanii raman goliti de aer, apoi repetam cam de 12 ori.


Eu recomand umplerea plamanilor cu gem de coacaze. Sau inghetata. Cum de ce? Ca au gust bun, e bine sa ai rezerve.
"Apoi scoateti aerul din torace... " La naiba, asta inseamna ca tre' sa scot gemul de acolo. Eh, nu-i nimic, si asa riscam sa semene prea mult a infectie cu Pneumocystis Carinii ( cica are gust de coacaze ).
Apoi mergeti la wc si goliti si burtica. Pe acelasi site gasiti si un articol despre remedii naturiste contra constipatiei.
Numarati cat aveti gem, sau inghetata sau ce va ajuta inspiratia sa puneti in plamani, apoi repetati trucul cu maglavaisul de 12 ori. E un numar magic. Va va ajuta vehiculul terestru din garaj sa evolueze spiritual.

La inceput este bine sa nu ne fortam si sa facem exercitiul mai rar. Puteti sa va simtiti fara suflare sau ametit, daca nu sunteti obisnuit sa respirati cumplet sau sa va hiperventilati, daca va pastrati plamanii plini prea mult timp. Respectati-va posibilitati-le si senzatiile si totul va fi bine.

Pai normal ca o sa ma simt fara suflare, cucoana! Ia incearca matale sa tragi oxigen din gemul de coacaze!
Daca nu sunteti obisnuiti sa respirati cumplet (asta cred ca e un fel de cumplit mai abitir) o sa va hiperventilati. Pai cred si eu!

"Respectati-va posibilitati-le". Ergh...asta e ceva nou. Asta e un fel de reflexiv al capacitarii prin posibilitate. In fine, prea evoluat pentru spiritualitatea mea. In final luati niste etnobotanice, cica v-ar ajuta sa va respectati senzatiile.


Daca nu suntem obisnuiti sa ne oxigenam, putem sa simtim stari de ameteala sau chiar sa vedem stelute. Dar nu este grav, Faceti inspiratii mai putin lungi si va fi bine. Acest exercitiu poate sa se perfectioneze invatand sa respiram corect.

Daca pana acum ati trait pe o planeta in care respirati mercur, infuzia de oxigen, chiar fie si cel din gemul de coacaze, va va aduce intr-o stare euforica. Sau poate e de la etnobotanice, nu spune. Cert e ca veti fi ametiti si veti vedea stelute. Pentru cei cuminti, avem si eugenii.
Fatuca ne asigura ca intoxicatia cu oxigen nu e ceva grav. Tanti, ba da, e! Acusha vii si ne spui si ca respiratul prin picioare nu e normal, si ca barbatii nu respira prin burta! Pai te mai crede dracu'!

In final, domnita ne promite ca, daca invatatm sa respiram corect, exista o sansa sa perfectionam respiratul prin gemul de coacaze, picioare sau burta, fara a simti efectul pedoapneic la curele.

Aleluia! Nu stiu cum de am supravietuit pana acum! Noroc cu tehnologia de la Apple!

luni, 16 august 2010

Homeopatia - viitorul medicinei =))

Stati o secunda, sa ma scot de sub scaun...sa mor de ras, nu alta!

Ia fiti atenti aici: (de pe site-ul homeopatie.ro citire):

<< Prima şi unica vocaţie a medicului este de a reda sănătatea persoanelor bolnave, persoanele trebuiesc tratate. (S.Hahnemann - Paragraf 1 Organon)


În ultimul deceniu se observă în întreaga lume renașterea conceptului de terapie ecologică .
Numeroase idei și curente actuale vizează ecologizarea mediului, dar și a organismului. În acest sens terapiile "naturiste" sunt din ce in ce mai puternic prezente în practica medicala. Homeopatia, după secole de nedreaptă neglijare, este astăzi privită ca una dintre metodele terapeutice moderne și de mare viitor.>>

Sa moara Pichi, nici nu stiu de unde sa incep! Hai sa incepem cu inceputul:

Capitolul 1: De unde ni se trage

In 1796 un anume Samuel Hahnemann, medic, a POSTULAT, repet cu alte cuvinte : a declarat fara niciun suport stiintific, ca o boala poate, trebuie sa poata fi vindecata prin administrarea unei substante care provoaca aceleasi simptome ca si boala in sine. Si ca sa nu-si omoare chiar toti pacientii, s-a gandit el sa faca treaba asta in dilutii foarte mari. Printr-un proces numit sucutie, care se respecta cu strictete si azi.

Va reamintesc ca, in acea epoca, medicina se ocupa cu boli de genul "nostalgie", "melancolie" si "posesie". Va reamintesc ca pe vremea aia nu se stia cum e construit corpul uman (cel putin nu in Europa) si medicii europeni habar n-aveau de fapt ce e o boala.

Oricum, laudabil efortul lui Hahnemann de a incerca macar sa gaseasca un leac. Dar, de aici si pana a administra substante toxice pacientilor...cale lunga. Din fericire, principiul pe care-si bazeaza homeopatia activitatea face ca preparatele homeopatice sa nu aiba niciun fel de efect: nici pozitiv, nici negativ (exceptand efectul placebo/ nocebo, desigur).

Capitolul 2 Pe ce cale se intampla

Pai de ce zic eu asta? Cum indraznesc sa lovesc in sfanta medicina homeopata, atat de inradacinata in istorie?

Uite ca indraznesc! Dar ce e, pana la urma, un preparat homeopat?
Pai...se ia o substanta care se stie ca, in doze active provoaca un anumit simptom. De exemplu stricnina. Daca ai coree Huntington, si te duci la un homeopat, el va lua planata de Ignatia, din care se extrage stricnina. O va pune la macerat si va purcede la preparat potiunea magica.

Aici devine fascinant: procesul de sucutie. Nu-mi mai amintesc exact cum era treaba asta, dar era ceva de genul: intr-un recipient se pune 1 parte de substanta activa la 99 de parti de solvent, printr-un proces de "dinamizare". Aparatul de dinamizare e de fapt o "toba" de piele de vita (e aproximativ corect, dar nu-mi amintesc exact daca era piele de vita sau de ce era) care are in spate o componenta amortizoare din paie. Recipientul cu solutia se loveste scurt si ferm de "toba" de fix 10 ori. Nu mai mult, nu mai putin.
Dilutia normal folosita este de 30CH, adica procesul asta repetat de 30 de ori.

Ei bine, asta e partea care-mi place mie cel mai mult: daca faceti un calcul simplu (toata lumea stie care e numarul lui Avogadro, da?), veti ajunge la concluzia ca dilutia este atat de mare, incat, daca am pune o sfera de solvent care are in centru Soarele, si pe suprafata ar orbita Pamantul, acea sfera de solvent ar avea in ea O MOLECULA DE SUBSTANTA ACTIVA.

Eficienta, frate!

Capitolul 3 Dovezi! Vrem dovezi!

Dar stati, baietii nu se dau batuti. Au o gramada de studii, care "au demonstrat eficienta homeopatiei".
Nu mai insist, va spun pe de-a dreptul: nu au niciun studiu realizat corect statistic care sa fi demonstrat ca efectul preparatelor homeopate este superior placebo.
Si ca sa-i ingroape de tot, in 2010 House of Commons Science and Technology Committee din Marea britanie a facut o metaanaliza a tuturor studiilor realizate corect statistic, metaanaliza aratand fara putinta de tagada ca homeopatia e un mare ra.. nimic.

Epilog

Asadar, ce zicea nenea pe care l-am citat in deschidere? Homeopatia salveaza Romania?

DA! Daca toti tampitii care colcaie in tara asta se vor trata prin homeopatie. Si cum la sondajul de pe site 87% au declarat ca homeopatia are valoare medicala, mai exista speranta! In felul asta scapam de ei inainte sa procreeze excesiv.

Asadar, domnu' doctor Cadar, ai tot suportul meu!

LA MAI MARE!

Tasha. Carco Tasha.

duminică, 15 august 2010

Cine e "Medicina" si incotro se indreapta ea?

Am avut zilele trecute o "disputa" cu un prieten. Indignat nevoie mare pe chirurgi: "niste macelari, care n-ar trebui sa existe". Dupa parerea lui, un medic cu adevarat inteligent ar trebui sa poata trata pacientii fara sa-i taie si fara sa-i indoape cu medicamente.

Medicina, dupa parerea lui, evolueaza intr-o directie gresita, incurajand prea mult tratamentele brutale si neinvestind niciun efort in aflarea si tratarea cauzei reale a bolilor.

In afara de indignarea produsa de afirmatiile lui complet nedocumentate si provenite dintr-o gandire pe care eu nu pot s-o asociez decat cu perioada inchizitiei, aceste afirmatii mi-au dat o idee de articol.

Asadar:

Cine e Medicina, si incotro se indreapta ea?

E greu de spus. Pot sa va "intarat" un pic, sa va incit la curiozitate.

Stiati ca primul antihipertensiv a fost descoperit in acelasi an in care prima fiinta vie ajungea in spatiul cosmic(1957)?

Sau ca pana in anul 1800, cand Xavier Bichat declara triumfator ca oamenii sunt facuti din tesuturi, nimeni nu avea habar cum functioneaza organismele vii?

Bichat, care acum mai este mentionat doar de studentii la medicina cand studiaza anatomia fetei ("Bula lui Bichat" este denumirea pompoasa a grasimii care da structura obrazului), sau de nutritionisti (aceasta este ultima bucata de grasime care se "topeste" la anorexice), a venit cu ideea sa studieze acest aspect - structura organismului - inspirat de Leibnitz si teoria monadelor a acestuia. Teoria monadelor sustine ca orice formatiune din universul asta poate fi divizata pana la o componenta de baza, nedivizabila, monada.

Numai ca Leibnitz, impreuna cu calculul diferential si integral, sistemul binar si energia cinetica se "intamplase" cu 75 de ani in urma.

Da, sistemul binar este mai vechi decat cunostintele despre cum e cladit un organism uman, si aici vorbesc despre baza cea mai de baza. E mai vechi cu aproape un secol.

Va mai zic una, si trec la concluzii: Pana in 1877, cand Robert Koch a descoperit Bacillus Anthracis (gangania care face antraxul) cauza bolilor era complet necunoscuta.

Primul tratament pentru bolile infectioase (da, penicilina) a fost inventat 8 ani dupa patentarea primului vibrator, in 1920 (brevetat ca tratament pentru isterie - as zice ca nu au gresit foarte mult).

Ziceam ca trec la concluzii.

Nu chiar. Pornisem de la ideea ca medicii chirurgi ar fi, dupa parerea unora, niste macelari care taie doar pentru ca nu stiu de fapt nimic despre medicina, si ca singura solutie pe care o vad ei este extirparea bucatii defecte si... mai vedem mai incolo ce se intampla.

Preambulul despre istoria medicinei de mai sus nu a fost intamplator: chirurgii, desi initial un fel de "ciocli" - rolul lor era sa ia ranitii de pe campul de lupta si sa le faca ceva sa nu moara - au fost de fapt parintii medicinei moderne.

De ce spun asta? Pentru ca, pana la revolutia franceza, medicina era de fapt un fel de abracadabrism intelectual. Desi Medicina, ca institutie a fost una dintre primele facultati fondate in istorie, in Evul Mediu (alaturi de filosofie si teologie - si asta cred ca spune multe), invatatura in cadrul ei consta din 2400 de boli, care "variau ca simptomatologie de la bolnav la bolnav", iar pacientul isi punea singur diagnosticul. De exemplu "nostalgia - dorul cumplit de locul natal", sau alte asemenea, iar tratamentul era aproape invariabil constituit din aplicarea de lipitori, ventuze, sau bautul de diverse fierturi, naiba stie din ce balarii sinistre.

Ei bine, chirurgii au fost cei care au pus altfel problema. Pentru prima data in istorie pacientul era invitat sa taca si sa lase chirurgul sa decida ce are.

De aici, totul e istorie.

Astazi, la putin peste 50 de ani de la descoperirea primului antihipertensiv stim ce forma are receptorul de angiotensina si dimensiunea si localizarea genei care cauzeaza cancerul de san.

Asa ca, dragii mei, data viitoare cand sunteti tentati sa afirmati ca medicina nu evolueaza asa cum ar trebui, sunati-ma sa va confirm:

Nu, nu evolueaza "cum ar trebui", ci nesperat de mult mai bine.

Tasha. MD.

Hai sa eliminam toxinele din organism!

Cred ca dintre toate marile farse ale escrocilor din lumea tratamentelor "naturiste" (accentuez ghilimelele), asta cu eliminarea toxinelor e cea mai cu priza la tampime.

Nu cred ca e vreunu' care citeste randurile astea si care sa nu fi auzit vreo fatza pe la serviciu cum tine cura de eliminare a toxinelor, sau cum mananca cine stie ce scarbosenie ca sa "elimine toxinele".

In situatia asta eu una iau mereu o moaca tampa si intreb nevinovat:"ce toxine, despre ce anume substante vorbim?"

Asta pentru ca in limba romana "toxina" echivaleaza cu "otrava de origine animala sau botanica" sau cu "substanta care impiedica flotatia minereurilor"

Deci, despre care tip de toxine vorbim?

N-am primit niciodata vreun raspuns concret. Asa ca m-am mobilizat si am scris pe la niste saituri de-astea de vand ciorba de codobatura pe batz. Surpriza? Evident, niciun raspuns. Am intrebat un infocat sustinator al naturismului pe care l-am intalnit intamplator la o sesiune de comunicari in medicina. Mi-a explicat ca sedentarismul, manacarea nesanatoasa, fumatul duc la acumularea de substante in organism, acumulare care duce la celulita, oboseala cronica, cancere. Alea sunt toxine.

Intrebarea mea a ramas fara raspuns, dar hai sa zicem ca inteleg, in mare.

Doamnelor, exista in tigari, in lene si in ceafa de porc cu cartofi o substanta pe care organismul o absoarbe prin digestie, o duce la ficat, o duce la rinichi, o duce la piele si apoi, dupa ce-a plimbat-o peste tot, decide ca nu stie ce sa faca cu ea si o matura sub pielea de pe coapse si fese. Asa apare celulita.
Irelevant faptul ca si femeile care mananca legume fierte, nu fumeaza si fac sport regulat ( de exemplu Maria Sharapova) au celulita. La ele toxinele au gasit alta cale de intrare in organism.

Partea interesanta este ca la barbati lucrurile nu se intampla la fel, pentru ca barbatii nu fac celulita. Probabil ca, desi barbatii fumeaza in procent mai mare, mai mult si mananca in general mai "nesanatos", la ei toxinele se acumuleaza in creier si ucid prin sufocare neuronii care ii fac responsivi la leacurile naturistilor despre cum sa-ti "detoxifiezi" organismul.

Hai sa luam, asadar, niste exemple recomandate de "specialisti" in detoxifiere. Dau search pe google, si iau primul articol:

http://www.garbo.ro/articol/Sanatate/1029/Metode-de-eliminare-a-toxinelor-din-organism.html
( M-am abtinut cu greu, din motive de respect profund pentru practicile buddhiste, sa fac bashcalie de prima jumatate.)

Trecem la partea practica :

"Dezintoxicarea sangelui se impune cu imperiozitate atunci vine vorba despre dezintoxicarea intregului organism."

Asta are sens: curatam vehiculul care duce toxinele la organe, ca sa putem sa le punem pe alea din organism in vehicul si sa le scoatem afara. Dar de aici incolo, s-a stricat jucaria. Tineti-va bine!

"Pentru eliminarea toxicelor din sange, este recomandata o cura simpla si deloc pretentioasa, cura cu infuzie de urzici. Cantitatea maxima de ceai de urzici care se poate consuma pe zi este de doi litri, iar pentru sporirea efectului, ceaiul se consuma prin inghitituri rare, in cantitati cat mai mici, repartizate de-a lungul unei zile intregi."

Deci, sa va fie clar! Nu mai mult de doi litri! Actiunea de eliminare a chestiilor din sange este atat de intensa incat riscati sa va pisati hematii daca beti mai mult. Si retineti, inghitituri mici si dese, altfel, dupa o cantitate mai semnificativa, organismul nu va putea face fata sa absoarba zeama si infuzia de urzici va iesi in jet pe la capatul celalalt al tevii.

"Este indicat insa ca acesta sa fie consumat mai ales dimineata, pe stomacul gol, sau inainte de mesele principale"

Pai stai ca n-am inteles, si cu inghititurile mici si dese ce s-a intamplat? In fine... Continuam:

"Urzica este o planta medicinala foarte cunoscuta in medicina naturista pentru efectul sau depurativ si hematopoetic, actionand mai ales la nivelul sangelui."

Uou, uou! Usurel, viteazule! Urtica dioica, urzica, pe scurt, a fost intr-adevar indelung studiata, si se stie ca are in componenta (toate in cantitati absolut infime in planta verde, nu mai zic de infuzia de urzica):
o substanta similara insulinei,
o substanta diuretica
un factor activator plachetar.

Reluam: efect depurativ - cuvant pe sufletul meu - inseamna ca "are ca efect eliminarea toxinelor din organism", conform dexonline. In acelasi dexonline aflam ca toxinele sunt otravuri de origine animala sau din plante, sau substante intalnite in minerit.
Concluzia: daca va musca vipera cu corn sau mamba neagra, o cataplasma cu urzici va va salva de la moarte sigura.

Care dintre substantele de mai sus, prezente in cantitati infime in urzica ( ca si in coriandu sau banala tomata rosie, si daca ma mai chinui mai gasesc sigur cateva sute) ar putea rezolva problema scoaterii "toxinelor" din organism?

Pai sigur, o diureza crescuta va da senzatia ca scoate ceva in plus din produsii de metabolism, dar va asigur ca nu mai mult decat o faceau oricum rinichii vostri anterior ingerarii de zeama de urzici - filtrarea glomerulara are la baza niste procese bazate pe osmolaritate, iar chestia asta are prea putin de-a face cu fluxul. Are de-a face cu concentratia plasmatica a diverse chestii, dar fiti siguri ca homeostazia sangelui nu asteapta ceaiul de urzici, sau orice alt fel de ceai, sa o intretina. Sunt mecanisme mult mai elaborate de-atat disponibile.
In orice caz, daca diureza va creste,nu va fi datorita diureticului din infuzie, prezent in dilutii aproximativ homeopatice in supa de verdeata ingerata, ci de volumul supei in sine. Sau, in cel mai fericit caz, daca ati reusit sa fiti suficient de idioti/idioate incat sa mergeti sa culegeti urzici fara manusi, va va creste un pic diureza de la substantele active din tepii incasati. Sau, si mai probabil,de la usturime.

Revenind la efectele minune: Asta cu efectul hematopoetic ma topeste de pe picioare: ba, da' tampiti mai suntem ma, cu dreacu de nu ne-am gandit sa dam in agranulocitoza sau in anemia aplastica gem de urzici la bietii pacienti?
Ce nu va e clar? Nu scrisai mai sus ca urzica contine un factor activator plachetar, chiar daca e in cantitati mirobolant de infinitezimale? Adica activeaza plachetele, le face sa se miste, sa apara in sange! Hematopoeza, frate! (Pentru profani: activarea plachetara face sangele sa se coaguleze, in niciun caz sa se formeze).

"Poate fi utilizata si in scopuri preventive, in sezoanele de toamna si de primavara, cand planta este mai tanara"

Aha, deci urzicile rasar primavara, imbatranesc vara si apoi reintineresc toamna. Un fel de Benjamin Button al botanicii, fetele astea.
Autorul nu va spune ce previne ceaiul, dar cu siguranta va puteti inchipui orice, ca oricum efectul e placebo. Eu zic sa va inchipuiti ca previne casatoria, nu poate iesi nimic rau din asta. Veti deveni mai rezistenti la apropourile nebunei care va freaca la bibilica de 10 ani s-o luati de nevasta. S-ar putea ca asta sa se materializeze in sfarsit in luat bocceaua si carat la ma-sa. Dar, cel putin pe termen scurt, asta e de bine.

Si apoteoza:

"Avand si o influenta pozitiva asupra pancreasului, ceaiul de urzici scade nivelul glicemiei (al zaharului din singe)" - ( nu ma pot abtine sa nu remarc nivelul absolut academic al definirii glicemiei. Domnu' doftor naturist, glucoza si zaharoza NU = acelasi lucru!).

Revenind la influenta pancreasului, domnule "specialist", n-ai retinut bine. Faptul ca urzica are in componenta o substanta "insulin-like" nu inseamna ca are influenta asupra pancreasului. De fapt, daca ma gandesc bine cam cati femtomoli de substanta activa sunt in doza zilnica recomandata, cred ca nici macar asupra nivelului glicemiei nu are vreo farama de influenta, de niciun fel.

"El [ceaiul] vindeca si bolile si inflamatiile cailor urinare, precum si retentia urinara patologica."

Phuah! Asta e sub centura rau! Vreau sa-l vad pe naturistul ala care, cand are uretrita, cand il ustura in cel mai pretuit loc al fizicului sau de se c..a pe el, sau care, cand are adenom de prostata cu retentie urinara, se apuca sa bea ceai de urzici! Unul sa vina la mine sa-mi spuna ca asa face, si eu nu mai scriu in veci pe blog!

Si ..."il grande finale"!

"Datorita efectului sau usor laxativ, ceaiul de urzica este recomandabil mai cu seama in cazul unei cure de primavara".

Ce inteleg eu: nu beti ceai de urzica iarna,(chiar daca urzicile sunt pe toate drumurile), pentru ca iarna nu e chiar asa necesar sa defecati.

Mda. Dupa cum ziceam: traim intr-o lume de tampiti.

Tasha. Carco Tasha.